Suntem mândri să anunțăm că OPTI Software se numără printre finaliștii ediției 2026 a Premiilor de Excelență ale Industriei IT&C, organizate de ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii).
Proiectul nostru de cercetare aplicată, „AI Architecture for B2B in 2026", a fost selectat pe lista scurtă la prestigioasa categorie R&D Program of the Year (Cercetare și Dezvoltare). Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei ANIS care va avea loc marțea viitoare, pe 12.05.2026, începând cu ora 18:30 (site ANIS).
O competiție la cel mai înalt nivel
Ediția din acest an a confirmat nivelul ridicat al industriei, punând un accent puternic pe proiectele concrete. Faptul că inovația noastră a ajuns în finală este cu atât mai onorant cu cât în aceeași categorie au fost înscrise proiecte de cercetare și dezvoltare de la giganți tehnologici precum Adobe Systems România, Cognizant Technology Solutions sau DB Global Technology.
Ne bucurăm să ne aflăm pe podiumul finaliștilor alături de BRINEL | iQanto și Tquila Automation.
Despre proiectul nominalizat: Inginerie, nu magie
Proiectul care a convins juriul ANIS adresează o problemă sistemică din economia reală: blocajul companiilor de distribuție și producție în sisteme ERP legacy și riscul inerent de halucinații al modelelor AI.
Efortul nostru de R&D s-a concretizat într-un cadru arhitectural hibrid care face AI-ul sigur pentru mediul Enterprise și B2B (farmaceutice, distribuție, industrie). Pe scurt, am inversat paradigma clasică: regulile de business dictează, iar AI-ul execută.
Prin inovații tehnice aplicate precum Safety Guardrails, Data Contracts și un Privacy-First Middleware, framework-ul dezvoltat de OPTI asigură că algoritmii AI (Vector Search, GraphRAG) recomandă produse doar dacă sunt în stoc, respectă marjele minime de profit și sunt 100% compatibile tehnic. Astfel, ERP-urile pasive sunt transformate în motoare active de vânzări.
„În B2B, AI-ul nu funcționează ca o formă de magie, ci ca inginerie de precizie. El trebuie să respecte regulile de business ale companiei, nu să le inventeze."
Marian Călborean, Fondator OPTI Software

Cercetare asupra AI în 6 domenii
Echipa OPTI a segmentat provocarea AI pentru industrie în șase domenii, urmând să le detalieze pe fiecare la cele mai înalte standarde, cu rapoarte cantitative internaționale.
De ce își doresc companiile AI în 2026? Trei oportunități identificate:
1. ERP-ul ca motor de vânzări: Creșterea vânzărilor și generarea de recomandări pe baza istoricului de tranzacții.
De ce? Studiile citează o creștere medie a comenzilor ecommerce cu personalizare și AI de 15%. De asemenea, un spor de performanță de 20% pentru agenții de vânzări juniori asistați de AI.
2. Input multimodal: Automatizarea preluării comenzilor din imagini, voce și PDF-uri, inclusiv Whatsapp sau SEAP.
De ce? Tehnologiile de recunoaștere a textului scris și a vocii pentru limba română au astăzi o acuratețe de peste 90%.
3. Auto-corecție: Învățarea din comportamentul clienților și prognoza stocurilor necesare.
De ce? Organizațiile cu AI adaptiv scalează proiectele interne de 2,5 ori mai rapid și modelele AI disponibile pe scară largă pot fi reantrenate zilnic, oferind adaptabilitate companiilor.
Care sunt temerile companiilor și soluțiile de arhitectură AI?
4. Paradoxul căutării (cuvinte cheie vs. intenție)
Eliminarea erorilor de căutare ("holșurub" vs. "șurub autofiletant") prin algoritmi care înțeleg jargon tehnic dar simultan respectă codurile exacte de produs ("SKU-8521" vs. "SKU-8522").
De ce? Căutarea este critică în retail, 43% dintre vizitatorii ecommerce merg direct la căutare. În lanțul B2B 75% dintre operatori declară că ar schimba furnizorul pentru o experiență online mai bună.
Căutarea hibridă (lexicală clasică plus semantică cu AI) este arhitectura detaliată ca soluție.
5. Integritatea datelor: Reducerea la minimum a halucinațiilor AI și unificarea datelor companiei într-un „Single source of truth".
De ce? Un angajat pierde în medie 9h / săptămână pentru a căuta informații în diferite sisteme iar datele false produse de AI nu sunt acceptabile în B2B.
Folosirea în paralel a bazelor de date clasice pentru detaliile sensibile precum preț și stoc este arhitectura detaliată ca soluție.
6. Securitate: Conformitatea cu directiva NIS2, GDPR și standardul ISO 27001 și protecția secretelor comerciale.
De ce? Potrivit cercetărilor internaționale citate, 70% din companiile inovative își protejează secretele și 78% din managerii IT cer transparență și audit în AI.
Tehnologiile AI disponibile pe scară largă astăzi permit stocarea datelor strict în UE, interzicerea învățării din prompturile companiei dar și verificări automatizate asupra software-ului legacy, ceea ce poate crește securitatea companiei.
Rezultate și ghid open-source
Rezultatele acestei cercetări sunt deja aplicate în platforma noastră SaaS (Vânzări cu AI) care scurtează semnificativ munca agenților de vânzări în domenii tehnice.
Rezultatele vor fi disponibile și open-source sub forma unei serii de 6 ghiduri tehnice în curs de publicare cu peste 100 de diagrame tehnice în total, menite să stabilească un nou standard în industrie.
Primul Ghid a fost lansat oficial la evenimentul BeeGlobal din 10.03.2026 (vezi detalii):
Citește mai multe
Descoperă proiectul nominalizat: Arhitectura AI pentru B2B 2026
Vezi softul de automatizare Vânzări cu AI
Descarcă Ghidul #1: Recomandări inteligente, upsell și reguli
Echipa OPTI Software abia așteaptă evenimentul de marțea viitoare! Le urăm succes tuturor finaliștilor care inovează în IT-ul românesc.